Educatia adultilor cuprinde totalitatea acelor procese care inlocuiesc sau continua educatia initiala, pentru completarea continua a cunostintelor generale sau de formare profesionala.
Educatia adultilor e un subiect care a intrat in atentia multor cercetatori. Nu trebuie să fii un expert deosebit ca să iti dai seama că un adult are o capacitate de invatare si disponibilitate pentru aceasta mai mică decat a unui copil. De aceea este evident că nu se poate gândi procesul de instruire la adult prin instrumentele utilizate în cazul copilului.
Expertii au incercat să treacă peste aceste observatii superficiale si să inteleagă cat mai multe despre modul in care invată adultii pentru ca apoi să poată găsi cele mai bune metode de instruire a adultilor. Specialistii au luat ca puncte de pornire nevoia de instruire a adultilor, pentru a o adapta capacitatii si disponibilitatii adultilor de a invăta.
Nevoia de instruire – spre deosebire de educatia copiilor se poate spune ca educatia adultilor are scopuri usor diferite. Dacă in cazul copiilor extrem de importantă este achiziţia de cunoştinţe, educatia adulţilor cuprinde în mod prioritar, pe langă achiziţia de cunostinţe, priceperi sau deprinderi, mai ales dezvoltarea aptitudinilor, a capacităţii de creativitate, de integrare a noilor cunostinte, priceperi si deprinderi în ansambluri cognitive utile conditiilor de muncă.
Capacitatea de învătare - cercetările asupra învătării la adult au pornit de la „Curba generală a capacitătii de învătare, în raport cu vârsta”, elaborată de psihologul american Edward Thorndike, din care rezultă o slăbire a capacităţii de învăţare după vârsta de 30 de ani. In ceea ce priveste volumul cunostintelor cercetările pun în evidenţă o degradare aproape totală, după 5 – 6 ani a informatiilor asimilate în scoală daca acestea nu au fost utilizate în activitatea profesională sau socială.
Disponibilitatea de a învăta – nativ adultul nu doreste să fie educat. El este deja „format”. Oricărei încercări de continuare a educatiei îi va opune rezistentă. Pe de altă parte adultul este avid de noutăti si de noi informatii. Fiind o fiintă inteligentă omul adult, desi are o prima reactie de respingere a continuarii educatiei, intelege importanta perfectionarii si va incerca să se autoeduce. In momentul in care acceptă acest lucru si face pasi in această directie, adultul invată cu mult mai multă responsabilitate decat un copil.
Pentru a fi atractivă educatia adultilor trebuie să răspundă urmatoarelor cerinte:
- să ofere o a doua sansă de a obţine o calificare;
- să favorizeaze dezvoltarea personalităţii;
- să conduca la cresterea competentelor profesionale;
- să orienteaze adulţii spre rezolvarea problemelor importante si către noi moduri de solutionare a problemelor;
Dacă ar fi să sintetizam aspectele enumerate mai sus am putea spune că educatia adultilor trebuie să contribuie la imbunatatirea capacitătii adultului de a se descurca in viată si in particular de a munci mai bine pentru ca implicit el să traiască mai bine.
Chiar dacă cei care organizează activitati de educatie a adultilor vor realiza aceste cerinte cu caracter general cursurile organizate nu vor avea succes dacă nu vor tine cont de cateva elemente importante in procesul învatării la adult si anume:
- participantii la cursuri trebuie să fie respectati;
- cursurile trebuie sa aibă un pronuntat caracter practic iar cursantii trebuie să vadă utilitatea imediată a cunostintelor invatate;
- trebuie să existe un mediu de invatare protector;
- adultii trebuie să fie implicati activ in procesul de invătare.
Tinand cont de toate aspectele prezentate se poate afirma că educaţia adulţilor nu poate fi considerată un sistem scolar aditional si că aceasta trebuie să se diferenţieze semnificativ de educatia scolară. Cei care doresc sa organizeze cursuri dedicate adultilor trebuie sa inteleaga foarte bine particularitatile acestui tip de educatie.
Daca doriti sa aflati mai multe va informam ca stiinţa „educaţiei adulţilor” este cunoscută prin intermediul unor notiuni precum: pedagogia adulţilor, instruirea adulţilor sau andragogie.