Resurse

Ce intelegem prin “cursuri autorizate” ?

In ultimii ani au aparut sute de firme care organizeaza cursuri de instruire si calificare. In principiu participarea la orice curs, fie ca este un curs de calificare, un curs de initiere, de perfectionare sau unul de dezvoltare personala este un lucru bun, fiindca te ajuta sa stii mai multe si iti creste sansele de a ocupa un loc de munca mai bun sau de a avansa in cariera. O buna parte dintre cei care se inscriu la cursuri doresc insa sa participe doar la cursuri autorizate. Pentru acestia vom incerca sa explicam pe scurt ce inseamna un curs autorizat, care sunt avantajele participarii la un curs autorizat si cum pot verifica daca cursul la care doresc sa se inscrie este desfasurat de un formator autorizat.
Inainte de a prezenta cateva informatii utile privind organizarea cursurilor autorizate dorim sa mentionam ca orice firma poate organiza si cursuri neautorizate, iar faptul ca un curs nu este autorizat de institutiile statului nu inseamna ca acesta este ilegal !

In Romania, firmele si institutiile care organizeaza cursuri autorizate sunt autorizate de Ministerul Muncii, prin comisiile de autorizare judetene si a municipiului Bucuresti. Autorizatia se acorda pentru fiecare program de formare in parte. Pana in 2016 procesul era coordonat de Autoritatea Nationala pentru Calificari (A.N.C.), de aici formularea „curs autorizat ANC”, pe care o veti intalni inca des. Din 2016 A.N.C. nu mai autorizeaza furnizori, asa ca formularea nu mai este corecta.

Care sunt firmele care organizeaza cursuri autorizate ?
Firmele si organizatiile autorizate sunt inscrise in Registrul National al Furnizorilor de Formare Profesionala a Adultilor, publicat de Ministerul Muncii. Fiecare program autorizat apare pe un rand separat, cu judetul, numele furnizorului, numarul si data autorizatiei, asa ca puteti verifica exact cursul la care va inscrieti.
Deoarece in registru apare doar data autorizarii, este de ajutor sa stiti ca autorizatiile sunt valabile 4 ani

Ce fel de diploma se poate obtine participand la un curs autorizat ?
Certificatele eliberate la cursurile autorizate sunt recunoscute de Ministerul Educatiei si de Ministerul Muncii. Furnizorii de formare profesională autorizati eliberează persoanei care a promovat examenul de absolvire a unui program de formare profesională, următorul tip de certificat, după caz:
a) certificat de calificare profesională pentru programele de calificare sau recalificare;
b) certificat de absolvire pentru programele de initiere, perfectionare, specializare, precum si la absolvirea fiecărui modul, în cazul programelor de formare profesională structurate pe module.

Care sunt avantajele participarii la cursuri autorizate ?
Pe langa faptul ca participarea la astfel de cursuri va permite dezvoltarea abilitatilor si imbogatirea cunostintelor, un alt avantaj al certificatelor obtinute la cursuri autorizate este acela ca puteti profesa pe baza lor, in domeniul in care v-ati instruit.

Trimite articolul
Facebook LinkedIn X