România trebuie sa investeasca in educatie; 15%-20% din populatie nu are o educatie la nivel elementar


România trebuie să investească în educație, având în vedere că, deși există și zone de excelență, 15% - 20% din populație nu are nivelul elementar de educație, de școală generală, a declarat, joi, directorul de țară pentru România al Băncii Mondiale, Elisabetta Capannelli, la Bucharest Forum 2014 "Deblocarea potențialului Eurasiei. Decizii strategice pe Noul Drum al Mătăsii', organizat de Institutul Aspen România.

"Sunt zone de excelență în România (în educație — n. r.), spre exemplu aptitudinile privind limbile străine, apreciate de investitori, dar sunt și zone slabe. Dacă ne uităm la testele PISA pentru matematică ori științe, spre exemplu, rezultatele exprimă slăbiciuni ale sistemului educațional. (...) 15% — 20% din populația României nu are o educație la nivel elementar, de școală generală", a spus reprezentantul Băncii Mondiale.

Capannelli a precizat că România are alocat un buget de peste 3% din PIB pentru învățământ, iar în Suedia procentul este de 6,7% din PIB.
"Veți Spune că Suedia este Suedia, dar și în Bulgaria procentajul e mai mare", a subliniat ea.

Oficialul Băncii Mondiale a atras atenția asupra faptului că România se află pe locul 74% în lume din punct de vedere al ușurinței de a face afaceri într-o țară.
"Mi-e greu să accept că România este doar pe locul 74, având în vedere că există atâtea oportunități. Polonia este pe 45, dar a început de la alt nivel. Mie nu mi se pare ușor de acceptat și cred că trebuie să avansăm către o poziție mai bună", a apreciat directorul BM.

În acest sens, ea a amintit stimularea mediului privat pentru a prelua inițiative, dar și angajamentul autorităților de a urma reformele demarate, astfel încât cetățeanul să fie beneficiarul final al acestor eforturi.

 

Sursa: AGERPRES