Pedagogul Italian G. Callo afirmă că ‘’nu poți să educi, dacă nu educi atitudini, interese, trăsături de caracter” și nu poți să instruiești dacă nu orientezi fiecare om în funcție de trăsăturile specifice personalității sale.
Consilierii vocaționali aplică persoanelor consiliate teste de management personal care cer de obicei respondentului să-și indice predispoziția pentru diferite tipuri de ocupații, activități de muncă, activități de petrecere a timpului liber și discipline școlare. Răspunsurile aferente sunt utilizate pentru a determina care ocupații și activități de muncă ar fi cele mai potrivite pentru fiecare persoană consiliată.
Însă, măsurile intereselor profesionale și a predispozițiilor se bazează uneori pe elemente de ‘’stimul singur’’ (în care respondentul își indică gradul de interes separat pentru fiecare activitate), iar uneori pe elemente de ‘’alegere forțată’’ (în care respondentul alege o opțiune dată).
Astfel, pe lângă aplicarea de chestionare vocaționale, valorile și interesele profesionale trebuie descoperite ținând cont (în mod moderat) și de trăsăturile de personalitate ale persoanei consiliate.
De exemplu, persoanele care sunt interesate de domeniile ce implică activitate artistică tind să aibă o mai mare deschidere pentru experimentare profesională. Persoanele care sunt interesate de domeniile de lucru care implică interacțiune socială și leadership tind să aibă o personalitate extrovertită.
Corelațiile intereselor cu caracteristicile de personalitate nu sunt foarte concludente, personalitatea unui individ oferă doar un relativ punct de plecare pentru realizarea unui tipar al intereselor profesionale.
Interesele profesionale sunt puternic asociate cu auto-percepția privind realizarea și implicarea în anumite domenii ale muncii.
Testele și sondajele aplicate privind interesul profesional tind să fie destul de stabile pe perioade lungi de timp, chiar și atunci când sunt aplicate pentru prima dată în timpul adolescenței.
Ereditatea joacă un rol important în alegerea intereselor profesionale, însă mecanismele biologice ce stau la baza acestora nu sunt pe deplin înțelese.
Alegerea unei cariere/profesii pentru a fi satisfăcătoare pe termen lung trebuie să țină cont de câteva principii:
• Activitatea desfășurată trebuie să fie realizată din proprie inițiativă;
• Existența de aptitudini necesare profesiei alese;
• Dorința de a realiza activitatea timp îndelungat;
• Activitatea să îi ofere individului satisfacție și împlinire;
• Câștigul financiar să fie cel dorit;
• Condițiile de lucru să fie pe măsura așteptărilor;
• Să fie o activitate care va fi căutata cel puțin 10 ani;
• Să dorească să practice perfecționarea continuă în meseria aleasă;
• Să creeze un echilibru între viața profesională și cea personală;
• Să nu simtă depunerea unui efort în realizarea activității/ să desfășori o activitate care să aducă împlinire (mod ideal).
Orientarea în carieră are următoarele etape:
• Stabilirea unui scop;
• Stabilirea unor obiective de scurtă durată;
• Alegerea strategiilor de acțiune.
În procesul de consiliere profesională un rol extrem de important îl are cunoașterea de sine. Cunoașterea de sine presupune identificarea tipului de personalitate și a tuturor aspectelor ce țin de aceasta.
Cunoașterea de sine este extrem de importantă deoarece trăsăturile de personalitate influențează alegerea și succesul în carieră, pe lângă voința proprie și autoeducarea.
Pentru un traseu profesional adecvat sunt necesare următoarele calități:
• Dorința de autocunoaștere;
• Motivarea;
• Exprimarea corectă gramatical și de sintaxă;
• Comunicarea asertivă;
• Respectarea angajamentelor;
• Pregătirea pentru elementul necunoscutului sau al schimbării;
• Seriozitate;
• Curaj;
• Îndrăzneală;
• Obiective clare;
• Realizarea unei strategii de acțiune pentru atingerea obiectivelor;
• Să știi când trebuie să renunți;
• Arta persuasiunii.
Despre proiect: Global Commercium Development SRL in parteneriat cu Agentia pentru Ocuparea Fortei de Munca Prahova, Agentia pentru Ocuparea Fortei de Munca Tulcea, Optimcode Integration si Agrafics Communication implementeaza in perioada septembrie 2021 – septembrie 2023, proiectul ‘’ABILitati pentru TINEri, ABILitati pentru un viitor sustenabil!’’, avand ca obiectiv cresterea gradului de ocupare si a nivelului de competente a cel putin 1052 tineri NEETs someri, cu varsta intre 16-29 ani, inregistrati la Serviciul Public de Ocupare, cu rezidenta in regiunile SV Oltenia, Sud Muntenia si Sud Est, prin asistare complexa & integrata (informare, formare, servicii specializate pentru ocupare, dezvoltare afaceri etc.)
Activitatea urmareste stimularea ocuparii prin diferite servicii asigurate tinerilor NEET – fiind adresata tuturor tinerilor NEETs pentru toate nivelurile de ocupabilitate, inclusive celor de nivel A ‘’usor ocupabil’’.
Serviciile specializate oferite in cadrul acestei activitati constau in:
- Activitati de mediere pentru intrarea pe piata muncii a tinerilor NEETs din regiunile vizate, pentru cel putin 1052 de tineri NEETs;
- Organizarea de sesiuni de consiliere profesionala/dezvoltare personala si cresterea stimei de sine pentru cel putin 1052 de tineri NEETs;
- Organizarea a cel putin 9 burse de munca pentru tinerii NEETs in cele 3 regiuni vizate.
Beneficiaza si tu de aceste oportunitati gratuite de dezvoltare personala si profesionala!
Contacteaza-ne: https://forms.gle/e6Y3QQCW8F2NgQ9y6
Surse:
• Encyclopedia of Applied Psychology, 2004
• Stasalba.ro
• Băban, Adriana, 2001 – Consiliere educațională
• Holban, Ion, 1973 – Orientarea școlară
• Jigău, Mircea, 2001 – Consilierea carierei
• Ploșca, Marin, 2001 – Consiliere privind cariera
• Tomșa, Gheorghe, 1999 – Consilierea și orientarea în școală
Disclaimer: Acest articol a fost adaugat de firma Optimcode Integration si nu reprezinta oficial punctul de vedere sau pozitia administratorului portalului e-calificare.ro”