Avantajele solutiilor noastre de promovare

Reclame targetate în functie de profilul potentialilor cursanti

Campaniile noastre de promovare dau posibilitatea ca anunturile referitoare la cursurile pe care le organizati sa fie directionate catre persoane care locuiesc în zona prevazuta pentru a desfasura cursuri. Mai mult decât atât, mai ales atunci când derulam campanii prin intermediul retelelor de socializare putem directiona anunturile catre grupuri de persoane care se încadreaza în segmentul de vârsta vizat de dvs. si chiar o “targetare” în functie de sex. Astfel banii dvs. vor fi eficient cheltuiti, evitându-se difuzarea unei reclame catre persoane care în principiu nu s-ar înscrie la cursurile pe care doriti sa le organizati din cauza distantei prea mari dintre locatia vizata de dvs. si orasul în care ei locuiesc.

Promovare prin intermediul unor pagini specializate, cunoscute de membrii comunitatii din localitatea în care organizati cursurile

Compania noastra a dezvoltat o retea nationala de pagini dedicate celor interesati sa se perfectioneze (click aici pentru detalii**). Aceste pagini sunt vizitate periodic de cei interesati si astfel este posibil ca anuntul dvs. sa ajunga la mai multe persoane decât cele pentru care s-a platit.

Protectia imaginii companiei

Daca veti opta pentru pachetele de promovare prin intermediul paginilor puse la dispozitie de noi va protejam de “comentarii inoportune”. Pe o piata puternic concurentiala e posibil ca unii sa încerce sa "umbreasca" imaginea companiei dvs. si a proiectului implementat de dvs prin plasarea unor comentarii nefavorabile. Specialistii nostri urmaresc activitatea pe paginile promovate si iau masurile necesare când astfel de situatii apar.

Flexibilitate

Analizam periodic impactul anuntului dvs., si în functie de rezultate aducem îmbunatatiri campaniei dvs., astfel încât sa maximizam efectele. În functie de interesele dvs. putem întrerupe campaniile începute, în orice moment, putem sa le difuzam conform unui orar zilnic indicat de dvs., sau putem mari intensitatea campaniilor daca va manifestati interesul de a creste bugetul alocat.

Furnizarea de rapoarte de impact

Spre deosebire de campaniile de promovare derulate prin intermediul presei scrise, a canalelor radio-TV sau a site-urilor specializate în publicarea unor anunturi, campaniile derulate de noi va ofera sansa de a afla informatii exacte despre:
- numarul de persoane care au vazut anuntul (impact)
- numarul de persoane interesate de anunt - persoane care au dat click pe anunt si/sau au apreciat anuntul (interactiuni)
- structura persoanelor interesate de anunt (sex, vârsta)
Astfel, la finalul unei campanii, se obtine feedback-ul necesar eficientizarii campaniilor viitoare.

Posibilitatea afisarii siglei proiectului

Cei care au mai organizat cursuri finantate din fonduri europene s-au izbit deja de problema respectarii regulilor de identitate vizuala atunci cand se deruleaza actiuni de promovare. Portalul www.e-calificare.ro este primul portal de anunturi din România care va ofera sansa ca pe langa publicarea unor poze reprezentative asociate anuntului sa publicati si sigla proiectului dvs.

Inapoi