Ospătarul -chelnerul, asigură servirea consumatorilor cu produsele alimentare solicitate, într-un local de alimentatie publică. Serveşte, la cererea consumatorilor, preparate culinare, băuturi şi alte produse comestibile. Obiectivul minimal pe care-l urmăreşte este satisfacerea momentană a consumatorului, iar obiectivul maximal este să-l convingă pe acesta că, de fiecare dată când va reveni, va avea aceleaşi satisfacţii. Efectul astfel obţinut se va materializa în planul ridicat al încasărilor, în afluxul consumatorilor. Serviciul propriu-zis constă în primirea clienţilor şi stabilirea relaţiei cu aceştia (salutul, pronunţarea numelui clientului, dacă este cunoscut, informarea lor sugestivă, verbal şi prin listă). În activitate, chelnerul foloseşte diverse materiale auxiliare: şervet, bloc-notes, creion, chibrit, carnet de plăţi, monedă divizionară, liste de preparate şi băuturi, borderou de plăţi şi bonuri de marcaj. Pentru serviciul propriu-zis sunt necesare: tacâmuri, veselă, pahare, sticle, sifoane, platouri, cleşti, măsuţe pentru transportul preparatelor, masa de serviciu, mese pentru consumatori, scaune flori, şerveţele etc.
Competenţe dobândite
1. Aplicarea noțiunilor de bază civice și social-organizaționale în domeniul turismului
2. Aplicarea normelor de securitate şi sănătate în muncă și în domeniul situațiilor de urgență în domeniul turismului
3. Aplicarea normelor igienico-sanitare aplicabile activității din restaurante
4. Aplicarea normelor de protecție a mediului în domeniul turismului
5. Aplicarea noțiunilor de bază despre comunicare, comportament profesional, lucru în echipă și psihologia consumatorului specifice domeniului turistic
6. Aplicarea noțiunilor privind realizarea tuturor tipurilor de mise-en-place
7. Recomandarea și promovarea produselor și serviciilor specifice restaurantului
8. Servirea preparatelor culinare
9. Servirea băuturilor
10. Debarasarea tuturor obiectelor de inventar specifice restaurantului
11. Aplicarea noțiunilor de evidența operativă
ACCRC GORJ este o organizaţie non-guvernamentală cu structură umanitară, nonprofit, fără scop patrimonial, politic sau lucrativ, având personalitate juridică în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
ACCRC GORJ este o organizaţie non-guvernamentală cu structură umanitară, nonprofit, fără scop patrimonial, politic sau lucrativ, având personalitate juridică în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
SCOPUL ŞI OBIECTIVELE A.C.C.R.C GORJ
Promovarea şi dezvoltarea de activităţi educaţionale şi de pregătire profesională.
Organizarea de colocvii, simpozioane, dezbateri, conferinţe, cursuri de pregătire şi perfecţionare profesională, calificare, recalificare, activităţi de informare consulting, training şi publicitate.
Promovarea şi organizarea învăţământului pentru adulţii care nu frecventează un centru şcolar sau sistem universitar.
Promovarea unei atitudini active în rândul celor aflaţi în căutarea unui loc de muncă.
Promovarea unei culturi manageriale moderne prin diseminarea largă a celor mai noi teorii şi practici în domeniu.
VALORI PROMOVATE
Spirit civic.
Responsabilitate individuală.
Spirit de echipă.
Toleranţă şi deschidere.
Demnitate.
Integritate.
Profesionalism.
IMPLICAREA A.C.C.R.C GORJ ÎN FORMAREA PROFESIONALĂ
În prezent ASOCIAŢIA DE CONSI...
Atentie: acest curs nu este organizat de e-calificare.ro. Pentru detalii si informatii suplimentare va rugam sa va adresati organizatorului. Acuratetea informatiilor din anunt este responsabilitatea integrala a companiei care a publicat anuntul.